Karla Turner a fost unul dintre cei mai mari ufologi ai omenirii, iar moartea ramane in continuare un mister, dupa ce aceasta a descoperit secretul extraterestrilor.
Dupa ce a publicat mai multe cartii si studii cu privire la fenomenul extraterestru, moare subit. S-a spus ca boala pe care a avut-o a fost un cancer galopant, capatat in urma radiatiilor la care a fost supusa.
De meserie a fost profesor universitar, dar si-a dedicat o mare parte din viata asupra studiului fenomenului extraterestru, respectiv asupra cazurilor de rapire la care au fost supuse persoanele din SUA. Turner povesteste ca aceasta pasiune a inceput cand era in liceu, in anii 60, si in SUA se inregistrasera multe cazuri de rapiri, pe care extraterestrii le facusera, in randul americanilor.
Spre surprinderea sa, a observat la mama sa, are un comportament ciudat si cu accese de panica, in momentul in care la televizor erau prezentate astfel de cazuri. In prima sa carte, traseaza cateva linii, cu privire la extraterestrii. In primul rand, extraterestrii pot schimba perceptia noastra asupra mediului. Ei pot controla ceea ce noi vedem si gandim.
Ei pot aparea sub diverse forme si foarte important, extraterestrii pot dezactiva corpul nostru. Turner sustine ca extraterestrii pot utiliza corpul nostru.
Cicatricele pe care le-au prezentat persoanele care sustin ca au fost rapite au o forma deosebita, reprezentand un triunghi. Femeile care au fost supuse unor astfel de evenimente, au ulterior, probleme ginecologice, totul finalizandu-se cu cancer uterin sau la san.
Extraterestrii extrag fluide corporale, pe de o parte, iar pe alta parte, injecteaza in organismul acestor persoane lichide necunoscute. Persoanele in cauza, incep sa aiba devieri comportamentale, abuz de droguri, alcoolism, devin nimfomane sau frigide. Extraterestrii sunt insotiti de persoane care sunt imbracate in uniforma militara si conforma marturiilor celor rapiti, extraterestrii pot fi reptilieni, blonzi, gri, insectoizi.
Toate aceste observatii sunt rezultatul sedintelor de hipnoza regresiva, la care au fost supusi subiectii. Turner sustine ca extraterestrii sunt interesati de copii, care sunt rapiti sub ochii parintilor.
Parintii sunt adusi intr-o stare de paralizie, de inactiune si doar privesc cum le dispar copii, pret de cateva ore. Locul unde au fost duse persoanele rapite, seamana cu niste instalatii subterane, unde au loc experimentele medicale.
Alte persoane vorbesc despre cadavre umane pe care extraterestrii fac cercetari, dar si despre creaturi hibride, pe care le-au vazut in subteran. Turner sustine ca extraterestrii monitorizeaza persoanele care au fost rapite prin cipuri, deosebit de sofisticate care sunt implantate in locuri greu de descoperit. Ceea ce se produce dupa aceste rapiri, este catastrofal, sustine profesorul Turner.
Ea vorbeste despre transformari majore emotionale si comportamentale, pe care le sufera aceste persoane. Practic devin alti oameni, pe care nici familia, nici prietenii nu-i mai recunosc. In ceea ce priveste copiii care au fost rapiti, acestia capata un comportament sexual deviant. Devin obsedati de organele lor sexuale si de actul sexual, sustin ca au mai avut relatii sexuale.
Turner descrie in una dintre carti, cum mama sa pe patul de moarte, i-a spus ca a fost victima unei rapiri, in care a suferit un control medical deosebit de dureros.
Profesorul Turner a dedicat peste 20 de ani pentru studiul acestor cazuri. A fost o personalitate in lumea ufologilor. Pentru cei care sunt sceptici, ii anunt ca nu suferea de boli psihice. A murit din pacate, mult prea repede, de un cancer galopant.
Sursa: efemeride.ro